miercuri, 5 septembrie 2012

Bucataria ca o joaca... Aventuri in bucatarie

Se zice ca atunci cand te mariti te apuca un soi de vrie. Sa gatesti, sa faci curat, ce mai... sa fii o adevarata gospodina. Teoria e ca o data cu maritisul vine si responsabilitatea sa iti hranesti barbatul, sa ai grija de el, sa-i speli, sa-i calci etc. De parca daca nu erai tu, saracul ar fi fost vai si amar de capul lui... In fine, gatitul mi-a facut placere dintotdeauna. Dar cu o conditie: sa aiba caracter sporadic! Nu imi place sa gatesc oricand, oricum, orice. Sunt asemenea unui artist caruia ii omori creativitatea daca ii spui ce si cum sa faca. Nu lucrez la comanda si nici cu materialul clientului :) Curatenia este un must si atat. Placere nu mi-a provocat decat rezultatul final. Procesul in sine mi se pare chinuitor si o fac de nevoie. De spalat ma descurc, ca, deh, s-a inventat masina de spalat, iar de calcat nu e cazul prea des, ca s-au inventat, de asemenea, fibrele care nu necesita calcare neaparata :) Dar chiar si asa, ma mai apuca cateodata cate o dorinta de a-mi testa aptitudinile de gospodina desavarsita wanna be. Si asa a fost si aseara...

Ca in fiecare weekend, am cumparat afine si zmeura, murele s-au terminat de mult... Si cum dulceata de afine mi se pare o delicatesa, am zis ca trebuie sa fac si eu, cu manutele mele, ca doar sunt femeie maritata, la casa mea. Asa ca aseara m-am apucat. Pana la urma m-am apucat cu mainile de cap, dar sa nu ne grabim... Ajungem si acolo :)


Primul pas a fost sa gasesc reteta perfecta, ca doar vroiam o dulceata perfecta. Google knows it better, asa ca am incins motorul de cautare. Bineinteles ca dintre toate retetele posibile eu am ales-o pe cea mai complicata. Daca e sa facem treaba buna, pai sa o facem de la inceput. Ce retete pentru incepatori?! Daca vrem o dulceata de exceptie, atunci si reteta trebuie sa fie pe masura.


Odata aleasa reteta, am zis sa purced la drum. Dupa ce mi-a luat vreo ora sa spal si sa curat afinele de codite si frunzulite (aveam buricele degetelor franjuri de la cat au stat in apa), le-am pus cu zahar si le-am lasat sa se odihneasca pana sa se topeasca si ultimul fir de zahar. Sau asa ar fi trebuit. Rabdarea m-a parasit insa pe la vreo 9, cand am realizat ca o sa ma prinda miezul noptii fierband la dulceata. Am pus amestecul pe foc, l-am fiert vreun sfert de ceas, dupa care a trebuit sa-l strecor si sa-l las vreo 10 minute in strecuratoare ca sa iau si ultima picatura de suc. Sucul astfel obtinut l-am pus la fiert si l-am tot fiert si l-am spumat pana s-a ingrosat putin, dupa care am pus inapoi si fructele de care l-am despartit cu atata brutalitate, plus zeama unei lamai. L-am mai fiert asa vreo cinci minute si gata... voila! Dulceata era numai buna de pus in borcane. Care borcane??? Uitasem de borcane :) Le-am gasit totusi destul de repede, le-am spalat si uscat foarte bine si le-am insirat pe o tava de metal. Pana la urma am umplut doar unul :) Mai maricel ce-i drept. L-am umplut, i-am pus capacul, l-am insurubat si... cu fundul in sus, va rugam! Ca asa scrie in procesul tehnologic. Sa se videze. Curat ghinion! Capacul nu a fost bine infiletat si a inceput sa curga siropul din dulceata. WTF?! Houston, we have a problem!!! A big one!  Repede am intors borcanul la locul lui, m-am uitat cu disperare la blatul plin de lichid sangeriu, cautam din priviri si laveta, dar ia-o de unde nu-i... Si iata momentul in care efectiv mi-am pus mainile in cap. M-am asezat pe un scaun si m-am uitat in jurul meu... Plin de vase murdare (cinci la numar), o lingura de lemn de acum vopsita in rosu, blatul plin de sirop din dulceata, cafetiera si toaster-ul decorate cu picatele rosii, prosopul de bucatarie, la fel, alb cu pete rosii. Totul era un haos. Si pentru ce? Pentru UN borcan cu dulceata de afine.
In afara de borcanul cu pricina, mi-a mai ramas echivalentul a inca o jumatate de borcan pe care sa il dam gata zilele acestea. Daca aveam borcane mai micute am fi avut de doua, dar asa vom infrunta iarna cu una bucata borcan cu dulceata de afine. Dar e made by me, nu-i asa ?! :)


Si, ca sa fie totul perfect, in frigider ma asteapta un kilogram de zmeura care se vrea dulceata. Zau, asa! Treaba-i asta?!

6 comentarii:

  1. simpatic, imi place cum scrii. As mai citi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am avut si eu niste tentative din-astea - zacusca, castraveti si eu mai stiu ce. Si eu m-am luat cu mainile de cap, dar nu ca mi-a iesit putin, ci ca nu mi-a iesit sau s-a mancat prea putin... Asa ca de-acum zic bogda proste cand primesc cate un borcan de zacusca de la cine face, gemuri am de la soacra-mea anual si sunt super gustoase, castraveti - la piata sau la magazin. Si sa faca pe gospodina care pune provizii pe iarna cine-o vrea ca de mine nu-i chestia asta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am pus si eu o data castraveti super buni, da' am pierdut reteta :) Oricum, nu cred sa ma fi lecuit pentru totdeauna, dar nici nu am de gand sa mai experimentez curand pe tema asta :)

      Ștergere
  3. Abia astept sa citesc urmatoarea aventura in bucatarie:)....

    RăspundețiȘtergere