duminică, 16 septembrie 2012

Bucataria ca o joaca... It takes two, baby!

Cand Mona a postat pe Facebook link-ul care te duce spre reteta perfecta de Beef Stroganoff, lui Radu i s-a aprins un beculet. S-a aprins atat de tare, incat, daca ar fi avut timpul si ingredientele necesare, ar fi facut-o atunci, pe loc. Mancarea, evident :) Dar cum nu s-a putut exact in acel moment si cum intensitatea becului a inceput sa scada, au trecut cel putin trei saptamani pana ca Radu sa isi transpuna ideea in realitate. Bineinteles, a fost nevoie si de mine, caci intotdeauna prinde bine un mic imbold :)

Iata-ne asadar inaintea weekendului in care urma sa aiba loc marele experiment. Ne-am pregatit intens amandoi, atat fizic, cat si psihic :). Eu am listat din timp mai multe variante ale celebrei retete (desi Radu a ramas consecvent recomandarii Monei :)), Radu si-a facut, cu maxima acuratete, lista de cumparaturi si, hotarat lucru, ne-am promis sa ne trezim sambata dimineata cat mai devreme posibil si sa mergem rapid la cumparaturi, dupa care Radu isi va sufleca manecile si se va apuca de treaba. Totul bine organizat si bine pus la punct, cat seara, la orele 20 fix, sa ne vedem cu Cristina si Dan. 

Toate bune si frumoase. Sambata dimineata, la ora 7, eram deja amandoi in picioare, ne-am baut cafeaua, am si lenevit putin, iar la ora 9, cand Radu s-a cerut inapoi in pat, am zis ca totusi este timpul sa trecem la actiune. Zis si facut. Am facut un dus, ne-am imbracat, ne-am luat cu noi troller-ul pentru mancare si am purces la drum. Drumul nostru spre piata trece insa, invariabil, pe langa McDonald’s. Si ce sa vezi?! Cand ajung in drept cu dansu' , imi dau seama ca inca nu s-a facut ora 10, deci inca mai servesc micul dejun, adica pot sa imi iau un Sausage McMuffin, neaparat cu ou. Stiu, deja va doare ficatul, dar imi place chestia asta a lor la nebunie. Asa ca propun o mica oprire :). Mai ales ca nici nu mancasem inca nimic in dimineata cu pricina, iar cand am vazut Mac-ul in fata ochilor m-a palit brusc o maaaaare foame. Isi ia si Radu o cafea, asa ca uite-ne zabovind ceva mai mult de jumatate de ora. Dupa Mac am facut un mic ocol, cat sa trecem pe la posta, sa luam coletul cu furnituri mult asteptat. Daca tot era si un UniCredit prin zona si aveam nevoie de cash pentru piata, am trecut sa scot si bani, si uite asa ajungem in Kaufland putin dupa ora 11. Habar nu am ce am facut aici si pe unde ne-am invartit (cunosc magazinul si produsele perfect), dar eu am ajuns acasa pe la 1 si ceva, iar Radu, care a trecut si pe la Mega, sa ia ce nu am gasit in Kaufland, a ajuns aproape pe la 2. Si unde mai pui ca voiam sa trecem si prin piata... Asadar, cum sa te mai apuci de gatit, in aceste conditii si la astfel de ore? Hotarat lucru, reprogramam actiunea pentru a doua zi, iar intalnirea cu o ora mai devreme. Am mancat cate ceva din ce am gasit prin frigider, dupa care ne-am facut somnul de pranz. Nu de alta, dar vroiam sa fim fresh la intalnirea cu Cristina si Dan. Ceea ce ne-a reusit. Macar atat :)
 
A fost o seara tare placuta care s-a prelungit usor peste miezul noptii. Baietii au cam dat-o pe bere, asa ca a doua zi nu a fost una prea usoara pentru Radu al meu :). Dar promisiunile se fac pentru a fi respectate, nu-i asa?! Iar Radu are ceva defecte, dar cand vine de promisiuni, face tot posibilul sa si le tina. Asa ca duminica la pranz am mancat Beef Stroganoff si paste. Made by Radu, the Godfather of Goulash! :)  Mie mi-a placut foarte mult. Dar din pacate Radu nu a fost pe deplin multumit de prestatia lui. Ba ca nu e suficient de moale carnea, ba ca nu se simte ceapa, ba nu stiu ce... Oricum, ceva de genul „iarba nu-ti mai place...” :) Mofturi, dom'le! Ca eu mai vreau o portie, na!

miercuri, 5 septembrie 2012

Bucataria ca o joaca... Aventuri in bucatarie

Se zice ca atunci cand te mariti te apuca un soi de vrie. Sa gatesti, sa faci curat, ce mai... sa fii o adevarata gospodina. Teoria e ca o data cu maritisul vine si responsabilitatea sa iti hranesti barbatul, sa ai grija de el, sa-i speli, sa-i calci etc. De parca daca nu erai tu, saracul ar fi fost vai si amar de capul lui... In fine, gatitul mi-a facut placere dintotdeauna. Dar cu o conditie: sa aiba caracter sporadic! Nu imi place sa gatesc oricand, oricum, orice. Sunt asemenea unui artist caruia ii omori creativitatea daca ii spui ce si cum sa faca. Nu lucrez la comanda si nici cu materialul clientului :) Curatenia este un must si atat. Placere nu mi-a provocat decat rezultatul final. Procesul in sine mi se pare chinuitor si o fac de nevoie. De spalat ma descurc, ca, deh, s-a inventat masina de spalat, iar de calcat nu e cazul prea des, ca s-au inventat, de asemenea, fibrele care nu necesita calcare neaparata :) Dar chiar si asa, ma mai apuca cateodata cate o dorinta de a-mi testa aptitudinile de gospodina desavarsita wanna be. Si asa a fost si aseara...

Ca in fiecare weekend, am cumparat afine si zmeura, murele s-au terminat de mult... Si cum dulceata de afine mi se pare o delicatesa, am zis ca trebuie sa fac si eu, cu manutele mele, ca doar sunt femeie maritata, la casa mea. Asa ca aseara m-am apucat. Pana la urma m-am apucat cu mainile de cap, dar sa nu ne grabim... Ajungem si acolo :)


Primul pas a fost sa gasesc reteta perfecta, ca doar vroiam o dulceata perfecta. Google knows it better, asa ca am incins motorul de cautare. Bineinteles ca dintre toate retetele posibile eu am ales-o pe cea mai complicata. Daca e sa facem treaba buna, pai sa o facem de la inceput. Ce retete pentru incepatori?! Daca vrem o dulceata de exceptie, atunci si reteta trebuie sa fie pe masura.


Odata aleasa reteta, am zis sa purced la drum. Dupa ce mi-a luat vreo ora sa spal si sa curat afinele de codite si frunzulite (aveam buricele degetelor franjuri de la cat au stat in apa), le-am pus cu zahar si le-am lasat sa se odihneasca pana sa se topeasca si ultimul fir de zahar. Sau asa ar fi trebuit. Rabdarea m-a parasit insa pe la vreo 9, cand am realizat ca o sa ma prinda miezul noptii fierband la dulceata. Am pus amestecul pe foc, l-am fiert vreun sfert de ceas, dupa care a trebuit sa-l strecor si sa-l las vreo 10 minute in strecuratoare ca sa iau si ultima picatura de suc. Sucul astfel obtinut l-am pus la fiert si l-am tot fiert si l-am spumat pana s-a ingrosat putin, dupa care am pus inapoi si fructele de care l-am despartit cu atata brutalitate, plus zeama unei lamai. L-am mai fiert asa vreo cinci minute si gata... voila! Dulceata era numai buna de pus in borcane. Care borcane??? Uitasem de borcane :) Le-am gasit totusi destul de repede, le-am spalat si uscat foarte bine si le-am insirat pe o tava de metal. Pana la urma am umplut doar unul :) Mai maricel ce-i drept. L-am umplut, i-am pus capacul, l-am insurubat si... cu fundul in sus, va rugam! Ca asa scrie in procesul tehnologic. Sa se videze. Curat ghinion! Capacul nu a fost bine infiletat si a inceput sa curga siropul din dulceata. WTF?! Houston, we have a problem!!! A big one!  Repede am intors borcanul la locul lui, m-am uitat cu disperare la blatul plin de lichid sangeriu, cautam din priviri si laveta, dar ia-o de unde nu-i... Si iata momentul in care efectiv mi-am pus mainile in cap. M-am asezat pe un scaun si m-am uitat in jurul meu... Plin de vase murdare (cinci la numar), o lingura de lemn de acum vopsita in rosu, blatul plin de sirop din dulceata, cafetiera si toaster-ul decorate cu picatele rosii, prosopul de bucatarie, la fel, alb cu pete rosii. Totul era un haos. Si pentru ce? Pentru UN borcan cu dulceata de afine.
In afara de borcanul cu pricina, mi-a mai ramas echivalentul a inca o jumatate de borcan pe care sa il dam gata zilele acestea. Daca aveam borcane mai micute am fi avut de doua, dar asa vom infrunta iarna cu una bucata borcan cu dulceata de afine. Dar e made by me, nu-i asa ?! :)


Si, ca sa fie totul perfect, in frigider ma asteapta un kilogram de zmeura care se vrea dulceata. Zau, asa! Treaba-i asta?!

duminică, 2 septembrie 2012

Si am spus DA....

Dupa 14 ani de bune si rele, dar mai ales bune si foarte bune :), ne-am hotarat ca ar fi cazul sa ne luam cu acte in regule. Eram deja ultimii mohicani, toata lumea ne batea la cap cu chestia asta, noi tot o dadeam pe aia cu "lasa, draga, ca noi avem ceva ce ne tine mai uniti decat orice alt act (creditul imobiliar luat impreuna pe 30 ani :))", ca asa si pe dincolo...  Dar uite ca a venit si clipa cea mare, cand, indubitabil si fara echivoc, am spus DA :)


Nu am facut decat cununia civila si un party cu prietenii apropiati, pe parinti, unchi si matusi lasandu-i sa petreaca separat, in curte, la parintii mei, cu gratare si alte bunataturi. A fost o buna idee, fiindca astfel s-a distrat toata lumea. Seniorii, probabil, ar fi fost ceva mai retinuti in toata nebunia aia a noastra si poate ca nu s-ar fi simtit tocmai in largul lor. Asa, au facut si ei un chef de pomina :)

Desi ne hotarasem cu luni bune inainte, eu tot nu stiam cum as vrea sa fie party-ul. Stiam ca nu vrem nunta traditionala. dar chiar si asa, nu stiam clar ce si cum. Pana intr-o buna dimineata, cand m-am trezit pe la 7, am luat o hartie si un pix si am inceput sa scriu... Aveam in cap tot. Scenariu, buget, plan de actiune. Eram asemenea unui scriitor caruia ii vine inspiratia dupa o perioada lunga de chinuri si strofocari. Nu mai aveam nici un dubiu. So, let the party begin!


Overall, "nunta care n-a fost nunta" a fost o buna ocazie sa ne dam seama ce prieteni minunati avem. Stiam asta deja de mult, nu aveam nevoie de confirmare, dar chiar si asa, nu ne asteptam la imensa surpriza pe care ne-au pregatit-o. In timp ce noi ne straduiam sa organizam totul de la distanta (party-ul s-a tinut la Timisoara, noi locuind in Bucuresti), ei se intalneau si conspirau. Cu alte cuvinte, ne-au organizat un super mega hot party, cu mancare delicioasa si bautura garla, cel mai fain DJ, KuKy, plus una mare surpriza: un recital live a patru super baieti, Prime. Mi-am dorit din totdeauna un band live la petrecerea mea de nunta, inca dinainte de a sti cum sa fie petrecerea, dar nu stiu de ce mi se parea nerealista dorinta mea, incat nici nu mi-am mai batut capul cu asta. Asadar, oricine si-ar putea imagina cam ce a insemnat aceasta surpriza pentru mine :) 


Am bifat si cateva absente, nu multe, dar au fost toate motivate. Imi pare rau ca nu au fost fizic cu noi, dar cu siguranta au fost spiritual alaturi de noi. Chiar si in cateva poze care au facut parte din decor :)


Apropo de decor, pot spune ca mi-a placut la nebunie. Simplu, cu un oarecare iz vintage, dar de efect. Am cumparat lumanari romantice si felinare de la IKEA, le-am combinat cu niste aranjamente florale in ton cu buchetul meu din flori de lizianthus, niste pompoane si confetti in forma de floricele roz, care au contrastat foarte fain cu maro-ul terasei de la People Caffe, plus o multime de poze cu noi si prietenii nostri dragi. Bineinteles ca tot ei s-au ocupat de aranjarea terasei, asa ca pozele cu ei au fost, desi fara o clara intentie, un omagiu binevenit. Subconstientul lucreaza :)


Dupa cum spuneam, a fost mai mult party decat nunta, fara traditii gen ia-ti mireasa ziua buna, furatul miresei sau rupt de turta. Nici macar treaba cu aruncatul buchetului nu s-a intamplat (totusi, l-am facut cadou Silviei, deloc intamplator :)). Iar in loc de clasicul tort de nunta imbacsit de artificii, am avut un stand de cupcakes-uri tare dragalase, dar mai ales delicioase. Bineinteles, se stie, de la Trandafirul :) Multumesc, Dori!

Pentru ca totul sa fie perfect si outfit-ul trebuia sa fie perfect. In acceptiunea mea, bineinteles! Mi-am adorat rochia, a iesit exact cum imi doream! Nici prea stramta, nici prea larga, ci perfecta, ca turnata pe mine. Este singura rochie custome made de care sunt super multumita. Clar, Silvia are maini de aur. Mi-am adorat si pantofii. Super chic, dar comozi! Si m-am bucurat ca i-am putut avea la timp, desi timpul era cam limitat spre mai deloc. Dar Coca Zaboloteanu is a pro :) Si pentru ca look-ul era oarecum retro, Adriana a facut un melanj perfect intre vechi si modern, cu o coafura chic rock. So me, as putea spune :)


Cam asta a fost, dar nu pot sa inchei fara sa le multumesc din suflet tuturor prietenilor nostri, mentionand ca unii au venit de peste mari si tari, altii, doar de peste munti si vai. Va apreciem efortul :). Sunteti speciali si de tinut aproape!

Multumiri speciale finilor nostri dragi, Carola si Adi, care au fost capul grupului conspirativ, s-au ocupat de tot pana la cele mai mici detalii si ne duceau cu zaharelul ori de cate ori venea vorba de "hai sa facem asta, ca e deja tarziu".


Multumiri si nasilor nostri, Ela si Chris, care au facut un efort urias sa fie alaturi de noi, impreuna cu micutul Will. Mare lucru sa traversezi un ocean cu un prunc de 4 luni. Noroc ca e el un scump si un cuminte. Ela draga, nici nu stii cat inseamna pentru mine legatura noastra. De acum e pecetluita! O sa-mi fie dor de voi pana la urmatoarea revedere, dar mai ales de micut, care nu o sa mai fie la fel de micut :)


Acum nu ne-a mai ramas decat sa ne uitam din cand in cand la poze si sa ne gandim cat de fain a fost, sa ne bucuram cand vedem fetele zambitoare ale prietenilor nostri si sa speram ca ne vom revedea si vom petrece din nou impreuna, cat de curand. Poate chiar de Revel :) 


Va iubim si va multumim!